Dovada că Simona Halep va reveni în circuit după suspendarea pentru dopaj! O campioană în vârstă de 36 de ani își reia cariera deși a absentat două sezoane

Dovada că Simona Halep va reveni în circuit după suspendarea pentru dopaj! O campioană în vârstă de 36 de ani își reia cariera deși a absentat două sezoane
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mulți fani se întreabă dacă Simona Halep (31 de ani) va mai putea concura la nivel înalt după suspendarea pentru dopaj, dar o colegă a româncei din circuitul WTA ne arată că acest lucru este posibil.

Deși s-a retras din activitate în urmă cu doi ani, campioana cehă Barbora Strycova a decis să își reia cariera de jucătoare profesionistă! Asta deși Strycova a ajuns la 36 de ani, devenind mamă.

Dovada că Simona Halep va reveni în circuit după suspendarea pentru dopaj! O campioană în vârstă de 36 de ani își reia cariera deși a absentat două sezoane

Barbora Strycova, deținătoare a două titluri WTA la simplu și campioană la Wimbledon în proba de dublu, demonstrează că nu există bariere în calea dragostei pentru tenis. Strycova nu a mai jucat tenis de doi ani, iar în urmă cu 16 luni a dat naștere unui băiețel pe nume Vincent.

Potrivit Womenstennisblog, Barbora a decis să revină în circuitul de tenis profesionist în 2023. Fosta ocupantă a locului 1 WTA în clasamentul de dublu s-a răzgândit, după ce anunțase la începutul anului 2021 că se retrage definitiv din tenis:

„Spun adio carierei mele şi nu intenţionez să revin în circuit! Vreau să joc o ultimă partidă în faţa publicului. Visul ar fi ca asta să fie la Wimbledon, însă dacă nu se poate, voi organiza ceva aici, în Cehia”, a anunțat Barbora Strycova atunci când renunțase la carieră de dragul familiei. Sportiva din Cehia chiar a jucat împreună cu Simona Halep la dublu, în anul 2020, în cadrul turneului de la Praga.

Cât mai stă Simona Halep pe bară?

Simona Halep speră, totuși, să nu stea la fel de mult ca Barbora Strycova pe bară! Românca nu a mai disputat niciun meci oficial din 29 august 2022, atunci când a fost învinsă surprinzător de Daria Snigur din Ucraina, 2-6, 6-0, 4-6 în primul tur la US Open.

După meci, Halep a picat controlul anti-doping, fiind depistată pozitiv cu roxadustat, substanță din categoria EPO care ajută la oxigenarea sângelui. Au trecut cinci luni de la acel moment, iar Simona continuă să aibă mari probleme în tentativa de a-și demonstra nevinovăția.

Chiar și în cazul în care Simona Halep dovedi că a ingerat un supliment contaminat, românca va fi pedepsită, întrucât ITIA i-a avertizat pe jucători asupra riscurilor pe care le presupune consumul de suplimente nutritive. Halep ar scăpa însă mult mai ieftin dacă ar demonstra că s-a contaminat prin folosirea de produse cosmetice, acesta fiind ultimul scenariu vehiculat în cazul româncei.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători
Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Afacerile româneşti care şi-au asigurat succesul pe piaţa internaţională. Europa Centrală şi de Est devine tot mai relevantă
Afacerile româneşti care şi-au asigurat succesul pe piaţa internaţională. Europa Centrală şi de Est devine tot mai relevantă
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Schimbare pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Decizia oficială a intrat deja în vigoare
Schimbare pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Decizia oficială a intrat deja în vigoare
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Dinamo, trasă pe sfoară? Suspiciuni că l-a transferat pe Edgar Ie, dar s-a ales cu fratele geamăn al acestuia
Dinamo, trasă pe sfoară? Suspiciuni că l-a transferat pe Edgar Ie, dar s-a ales cu fratele geamăn al acestuia
Holstein Kiel a promovat pentru prima oară în Bundesliga
Holstein Kiel a promovat pentru prima oară în Bundesliga
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×